Confidenţialitate

Orchestra Simfonică București: Ediție Aniversară a Concertului Tradițional de Anul Nou

Orchestra Simfonică București și John Axelrod revin alături de Pallavi Mahidrara și Florin Ristei pe scena Sălii Palatului pentru a-ți oferi o experiență emoționantă: ediția aniversară cu numărul zece a Concertului Tradițional de Anul Nou!

Anul acesta, pe 30 decembrie, ziua în care Bucureștiul începe să se pregătească de 2023, Orchestra Simfonică București te invită de la ora 19.00, la Sala Palatului din București. Într-un program reprezentativ pentru a marca zece ani de existență, Concertul Tradiționalul de Anul Nou revine cu pasiunea cu care v-ați obișnuit. Un amestec creativ de tradiție și modernitate, evenimentul aniversar reprezintă mai multe lucruri în același timp: o seară festivă, o atmosferă de sărbătoare, dar mai mult decât atât, este de fapt o manifestare muzicală și culturală unică, care ne reunește pe toți. Un prilej pentru noi de a asista nu doar ca interpreți și melomani, ci și ca participanți la punctul culminant al unei călătorii muzicale unice, după doi ani de absență.

Orchestra Simfonică București se numără printre cele mai prestigioase ansambluri din România, jucând un rol foarte important în viața culturală a Bucureștiului și a României. Cu fiecare concert susținut, Orchestra Simfonică București conduce publicul prin experiențe muzicale unice și reușește să mute atenția melomanilor de la realitatea cotidiană, la o lume sonoră de vis.

Sub titlul SHOW MUST GO ON, Concertul Tradițional de Anul Nou va fi dirijat de John Axelrod (USA), dirijorul principal al Orchestrei Simfonică București. Invitații acestei ediții sunt Pallavi Mahidrara, în partea I și Florin Ristei, în partea a II-a. În premieră în România, John Axelrod prezintă conceptul Classical Rock. În cadrul concertului vor fi interpretate lucrări, atât de factură clasică, cât și de muzică pop și rock.

“John Axelrod este un muzician extrem de imaginativ și dinamic, al cărui bogat bagaj muzicologic și intuiție istorică se combină cu energia intelectuală și entuziasmul carismatic pentru oameni și pentru viață, pentru a obține interpretări profunde, riguroase și bogat caracterizate.”, a spus Remy Franck, directorul Pizzicato, publicație specializată în muzica clasică.

Din 1996, Maestrul Axelrod a dirijat peste 175 de orchestre, 35 de opere și 60 de premiere mondiale. John Axelrod și-a stabilit un profil și o poziție ca fiind unul dintre cei mai importanți dirijori din prezent. Repertoriul său extraordinar de divers, programele inovatoare, interpretările sale pătrunzătoare și stilul carismatic de interpretare au fost lăudate și recunoscute atât de publicul, cât și de criticii din lumea întreagă. John Axelrod a dirijat Orchestra Simfonică București în Ediția 2021 a Festivalului George Enescu, a susținut ca profesor în 2022 Masterclass-ul Internațional de Dirijat și a fost Președintele Juriului în cadrul Concursului Internațional de Dirijat organizat de BMI și Orchestra Simfonică București, ediția a IV-a.

Pianista indiano-americană Pallavi Mahidhara și-a făcut debutul în orchestră la vârsta de 10 ani, concertând la Festivalul Ravinia din Chicago. Este câștigătoarea Premiului al II-lea și a Premiului Tânărului Public la cel de-al 69-lea Concurs Internațional de Pian de la Geneva și a celui de-al VI-lea Concurs Internațional Prokofiev din Sankt Petersburg, Rusia. A susținut concerte solo și cu orchestră pe cinci continente și a cântat în cadrul unor festivaluri importante, precum Gstaad Menuhin Festival, Marlboro Music și Verbier Festival. Klavier-Festival Ruhr din Essen a lansat o înregistrare live a recitalului ei din octombrie 2021, disponibilă pe Spotify. Și-a obținut diploma de licență la Curtis Institute of Music, iar masteratul la Hochschule für Musik Hanns Eisler. A studiat timp de mai mulți ani cu Dimitri Bashkirov la Escuela Superior de Música Reina Sofía.

Deopotrivă câștigător și ulterior jurat al emisiunii X Factor Romania, cântărețul Florin Ristei, va face parte din călătoria muzicală și va cânta în stilul său unic versiuni de piese muzicale celebre, reorchestrate special pentru acest concert.

Toate detaliile sunt de găsit pe pagina de Facebook a evenimentului.