Confidenţialitate

Orban se contrazice cu Barna în privința înființării Agenției pentru Investițiile în Sănătate | AUDIO

Președintele PNL, Ludovic Orban, se contrazice cu liderul USR PLUS, Dan Barna în privința înființării Agenției Naționale pentru investițiile în Sănătate.

Este o instituție care ar trebui să deruleze proiecte inclusiv cu finanțare prin PNRR, potrivit ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă.

Orban spune că nu este timp acum, pentru inființarea Agenției, iar subiectul oricum, nu a fost bătut în cuie în cadrul coaliției de guvernare.

”Pentru PNRR, gândiți-vă că termenul de înființare a acelei agenții este 31 decembrie 2022. Noi trebuie să contractăm 70% din sumele alocate până în 31 decembrie 2022, conform regulamentului european. Păi, noi dacă folosim timpul ăsta pentru a înființa agenția, când se va înființa nici nu va avea timp să deruleze procedurile de licitație și punctul de vedere care a fost exprimat în coaliție pentru entitățile care au documentații mature derularea procedurilor să se facă de cel care deține spitalul”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dan Barna a explicat că înființarea Agenţiei se regăseşte în programul de guvernare agreat cu reprezentanţii PNL, UDMR şi USR PLUS.

”Este un subiect de negocieri, de asta sunt puțin surprins de pozițiile care se pretind surprinse de această agenție. Dacă mai vrem să pierdem timp, putem să o facem în 2023. Cu cât o facem mai târziu, cu atât șansa de a absorbi resursele se îndepărtează. Agenția trebuia să funcționeze de săptămâna viitoare.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.