Confidenţialitate

Orban, PNL: Nu am emoții în privința victoriei candidatului pe care îl sprijin | AUDIO

Președintele Partidului Național Liberal a declarat, duminică, că nu are emoții în privința victoriei candidatului pe care îl sprijină.

Ludovic Orban și-a exprimat speranța ca scorul obținut de Klaus Iohannis în al doilea tur de scrutin să fie unul cât mai categoric. Obiectivul liberalilor este câștigarea a 65% din sufragii.

“Am votat la fel ca în primul tur, am votat normal, am votat o Românie democratică, respectată în lume, pentru o Românie în care fiecare român să aibă şansa să reuşească în viaţă, să ducă o viaţă normală, firească şi de asemenea am votat pentru o Românie care să se dezvolte, o Românie în care instituţiile statului să servească cetăţeanul, în care legea e lege pentru toţi, o Românie care să fie casa fiecărui român, atât de primitoare încât să-i facă pe cei din diaspora să se întoarcă acasă”, a spus acesta.
“Am un mesaj pentru români, să îşi exercite dreptul de vot, este un drept fundamantal, atunci când sunt alegeri românii au posibilitatea de a decide în ce direcţie se îndreaptă ţara, trebuie să îşi folosească acest drept fundamental pentru că depinde de fiecare român soarta României şi chiar dacă unii consideră că un vot reprezintă mult prea puţin, eu le spun că pic cu pic se face marea, vot cu vot România poate fi readusă pe drumul cel drept”, a adăugat Ludovic Orban.
Întrebat dacă are emoţii pentru rezultatul alegerilor, liderul PNL a mărturisit că “totdeauna la alegeri ai emoţii pentru că oamenii îşi exercită voinţa. Nu am emoţii în privinţa victoriei candidatului pe care îl sprijin, ci doar în privinţa scorului şi sper să fie un scor cât mai categoric”.

Premierul a anunțat că se va deplasa, pe parcursul zile, la sediile Ministerelor de Interne și Externe pentru a evalua situația alături de comitetele care se ocupă de desfășurarea alegerilor.

Ludovic Orban a salutat prezența ridicată la urne a românilor din diaspora.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La ora 7.00, în țară, s-au deschis urnele de vot pentru al doilea tur prezidențial, în care competitori sunt Klaus Iohannis, susținut de PNL pentru un al doilea mandat la Palatul Cotroceni, și social-democrata Viorica Dăncilă, fost premier.

La nivel național, sunt organizate 18.748 de secții.

Procesul electoral se va încheia la ora 21.00.

În România au fost organizate 18.748 de secții de votare, iar în străinătate un număr de 835 de secții.

Există posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21.00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, potrivit AEP.

Lista celor 18.748 de secții de votare din țară poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secțiilor de votare. Alegătorii pot afla la ce secție de votare sunt arondați accesând www.registrulelectoral.ro

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 18.217.411 cetățeni, conform Autorității Electorale Permanente.

Alegătorul poate prezenta la secția de votare cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie precum și carnetul de serviciu militar.

În ziua votului, alegătorii îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), conform hotărârii AEP.

Alegătorul primește un buletin de vot. Buletinul de vot trebuie să aibă, pe ficare pagină, ștampila circulară a Biroului Electoral Central.

Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează.

După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă.

Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

Pot solicita urna specială și persoanele care în ziua votării se află în ţară şi care din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară nu se pot prezenta la secţia de votare.

Urna specială poate fi cerută și de către persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale. În această situație, procedura de exercitare a dreptului de vot este stabilită prin decizie a BEC.

În cazul în care într-un penitenciar se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 400 de persoane aflate în detenţie, cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral judeţean sau a biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.

Cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de persoanele cu drept de vot internate în spitale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află spitalul, stabilite prin decizie a biroului electoral judeţean sau a biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.