Confidenţialitate

Oraşul Constanţa trece în scenariul roşu

Constanța a ajuns la o rată de infectare de 3,50 la mia de locuitori, așa că municipiul trece în scenariul roșu.

În această situație, autoritățile locale informează populaţia că măsurile de protecție sanitară, corespunzătoare scenariului roșu, intră în vigoare, deîndată, prin efectul legii.

Pentru prima dată de la începutul pandemiei, municipiul Constanța are cele mai multe cazuri de infectări cu SARS COV2, după București.

375 într-o singură zi. Conform prefectului de Constanța, Silviu Coșa, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este cel care va constata depășirea pragului de 3/1.000 locuitori.

Măsurile restrictive vor intra în vigoare de îndată prin efectul legii.

Masca obligatorie în toate spațiile închise și deschise, închiderea restaurantelor și cafenelelor la interior, închiderea sălilor de jocuri de noroc, suspendarea activităților cultural artistice, în teatre, cinematgrafe. Pentru luarea unei decizii privind desfășurarea cursurilor școlare este însă nevoie de o analiză epidemiologica a DSP Constanța.

Până la finalizarea analizei, cursurile școlare din Constanța se vor desfășura, în continuare, după scenariul 2 de funcționare, cu excepția celor care deja se află în scenariul 3, ca urmare a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Important este, însă, ca populația să conștientizeze gravitatea situației și să respecte întocmai măsurile de protecție sanitară, transmite prefectul Silviu Coșa.