Confidenţialitate


Ora de religie nu mai e obligatorie: Ce facem noi, părinţii, pentru acest an?


Ora de religie nu mai e obligatorie: Ce facem noi, părinţii, pentru acest an?

După decizia Curții Constituționale, care a constatat că în România pur și simplu religia se predă în școli în mod ilegal, dar și la presiunea unor ONG-­uri, ministrul Educației a luat decizia să autorizeze de fapt ca părinţii să ia decizia dacă reînscriu sau nu copiii la orele de religie.

Până pe data de 6 martie fiecare dintre noi, părinții, dacă dorim ca în acest an copiii noștri să continue orele de religie, trebuie să mergem la școală și să facem o cerere în acest sens. Dacă nu mergem la școală și nu facem nicio cerere, în mod automat copiii vor fi scoși de la orele de religie și absența hârtiei va echivala cu retragerea lor.

Problema este că în acest an orarul nu fusese conceput astfel încât orele de religie să fie la începutul sau la sfârșitul orelor, astfel încât cei care nu vor să participe pur și simplu să vină mai târziu la școală sau să plece mai devreme. Pe de altă parte, renunțarea din semestrul II la ora de religie echivalează cu renunțarea pe tot anul, pentru că se poate face o medie generală pe primul semestru.

Acesta pare a fi sfârșitul războiului dintre ONG-­urile ateiste și Biserica Ortodoxă pentru scoaterea obligativității religiei din școli. Într­-adevăr, dacă faci cerere să participe copilul, iar nu să îl retragi, cum era până acum, se poate spune că religia a devenit cu adevărat opțională.

Întrebarea este: Ce facem pentru acest an? Cerem școlilor să modifice orarul, astfel încât copilul să nu aibă ora de religie în mijocul programului?

Dar sunteți hotărâți să-­i scoateți de la ora de religie? Sau veţi prefera să-­i lăsați în continuare la această oră? Ce te faci dacă rămân doar 3­4 de copii din fiecare clasă care vor să facă această oră?

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-18-februarie-2015?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct”]


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…