Opt persoane, între care patru polițiști, au fost reținute după perchezițiile care au avut loc joi în orașele Turceni și Rovinari.
A fost vizată o grupare care se ocupa de furturi masive de cărbune din instalaţiile de transport ale Complexului Energetic Oltenia.
Anchetatorii susțin că rețeaua avea protecția agenților de Poliție.
Alte 14 persoane, între care și opt polițiști, sunt cercetate sub control judiciar, iar un alt polițist este urmărit penal fără a se fi luat vreo măsură preventivă împotriva sa.
Cei opt suspecți reținuți vor fi prezentanți Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii din Direcția Generală Anticorupție au făcut, joi, 23 de percheziții în orașele Turceni și Rovinari, la persoane suspectate de furtul unor cantităţi mari de cărbune din Complexul Energetic Oltenia, precum și la 13 polițiști care ar fi primit mită pentru a permite transportul cărbunelui sustras.
Percheziții au fost făcute inclusiv la Poliţia Oraşului Turceni şi Poliţia Oraşului Rovinari.
Surse judiciare au precizat că polițiștii luau între 50 și 200 de lei pentru fiecare transport.