Confidenţialitate

Opt persoane duse în carantină în Gorj, după ce au umblat prin ţară

Tot mai multe persoane din Italia sunt depistate că ajung în ţară, fără să fie controlate la vamă și fără nicio măsură impusă de carantină sau izolare la domiciliu.

Este și cazul a opt persoane care au trecut în urma cu doua zile prin vama Nadlac și au ajuns în Gorj.

Acum au fost duşi într-un centru de carantină, dar după ce au umblat nestingheriţi prin ţară.

Persoanele au fost depistate, în primă fază de cetățenii din localitățile în care au ajuns, respectiv comuna Negomir și oraşul Rovinari, iar apoi luate la întrebări de autorități, au recunoscut că vin din zonele roșii.

Oamenii susțin că au trecut prin vama Nadlac și că n-au fost întrebați și controlați de vameși.

Și pentru că nu aveau restricții, cele opt persoane, s-au plimbat prin magazine, prin baruri și au intrat în contact cu alte persoane.

Așa au fost depistate de localnici. Cei de la DSP au dispus acum izolarea lor, după ce acestea au recunoscut că au venit din Italia.

Dar, autoritățile din Gorj verifică zeci de persoane care se află în astfel de situatii, iar depistarea acestora este greoaie pentru că odată trecute prin vamă, fără control, și fără recunoașterea lor pentru a-i izola, poliţiştii trebuie să apeleze la rudele acestora sau vecini, desfășurând astfel o ancheta dificilă.

Tocmai de aceea, pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului, autoritarile din Gorj cer verificări serioase la vamă pentru a putea lua imediat măsurile cu aceste persoane.