Confidenţialitate

Oprişan: PSD va urma o nouă cale

Liderul PSD Vrancea a declarat luni, după condamnarea la închisoare a lui Liviu Dragnea, că partidul va urma o nouă cale, iar tranziţia va fi făcută statutar.

“PSD îşi urmează calea, aş putea spune o nouă cale din acest punct de vedere, pentru că tranziţia va fi făcută statutar. Doamna Viorica Dăncilă este preşedinte executiv al partidului în acest moment. Sigur că la un moment dat va exista un congres, în urma consultărilor din CEx cu colegii noştri, şefii de organizaţii judeţene”, a spus Marian Oprişan, la sediul PSD.

“Vom face tot ceea ce este posibil ca PSD să îşi continue idealul social-democrat, pentru că PSD a făcut multe lucruri bune pentru români şi pentru România şi nu merita să i se întâmple un asemenea lucru”, a adăugat șeful CJ Vrancea, notează Agerpres.

Marian Oprişan a refuzat să spună dacă va candida la conducerea partidului.

O reuniune a liderilor social-democraţi are loc luni la sediul PSD din Băneasa, după decizia definitivă a instanţei de a-l condamna pe Liviu Dragnea la 3 ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, județ pe care l-a condus în trecut.