Moţiunea de cenzură a opoziţiei la adresa guvernului condus de Sorin Grindeanu va fi citită, la ora 12.00, în şedinţa de plen comun al Parlamentului.
Partidul Naţional Liberal ş Uniunea Salvaţi România consideră că executivul ar trebui demis în contextul masivelor proteste de stradă din ultimele zile.
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, spera că demersul să fie susţinut şi de parlamentari social-democraţi.
”În faţa atitudinii arogante a coaliţiei PSD-ALDE, considerăm că trebuie folosite mijloace democratice şi instituţionale, care, în viziunea Partidului Naţional Liberal sunt urmatoarele: moţiune de cenzură şi căderea Guvernului şi o dezbatere reală în Parlament şi punerea în acord a celor două coduri (penale – n.r) cu deciziile CCR”, a declarat Raluca Turcan.
Premierul Sorin Grindeanu, care a anunţat că nu va demisiona din funcţie, s-a arătat încrezător că actuala coaliţie PSD-ALDE îşi va proba soliditatea în legislativ.
Votul final asupra moţiunii ar urma să fie dat după adoptarea bugetului de stat.