Confidenţialitate

10 operații amânate în urma grevei spontane de la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Bogdan Socea: Au spus să pregătesc o hârtie în care vor semna că își dau demisia din contractul cu gărzile și din contractul cu spitalul | AUDIO

Grevă spontană la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după ce două doctorițe din acest spital au fost reținute pentru omor calificat. Sunt acuzate că au mișcorat doza unui medicament intenționat și au provocat moartea unui bărbat de 54 de ani. Medicii protestatari amenință că nu vor mai face gărzi și chiar își vor da demisia din spital, din cauza presiunii pe care o resimt după cazul colegelor reținute. Zece operații au fost amânate – a anunțat managerul spitalului Sfântul Pantelimon, Bogdan Socea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „Medicii de anestezie și terapie intensivă care sunt în spital au hotărât să intre într-o grevă spontană. Au fost amânate la primă oră zece intervenții. Au spus să pregătesc o hârtie în care vor semna toți că își dau demisia și din contractul cu gărzile, și din contractul cu spitalul”.

Jurnalistă: „Ce va însemna acest lucru pentru spital? Mai poate funcționa un spital fără ATI?”

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”:„Evident, nu. Va însemna un blocaj”.

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon a fost întrebat de jurnaliști de ce în urma anchetei interne efectuate în spital nu s-au depistat neregulile constatate acum de procurori:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”:„Ancheta s-a făcut profesionist de către cinci medici de altă specialitate decât ATI. Cinci medici cu renume din spital. Ancheta a vizat alte aspecte – aspecte medicale. Procuratura are cu totul alte mijloace de probă. Ancheta nu a putut verifica acele injectomate, nu a putut descărca memoriile, medicii care au făcut parte din comisia internă nu au avut aceleași instrumente la dispoziție”.

Jurnalistă: „Dar a fost o anchetă care a mers doar pe declarațiile cadrelor medicale?”

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „Nu, nu a mers doar pe declarații, a mers și pe studierea foilor de observații”.

Managerul Bogdan Socea a catalogat drept speculații informațiile potrivit cărora practica reducerii dozei de noradrenalină era folosită pentru ca spitalul să facă rost de bani sau să elibereze paturi pentru alți pacienți aflați la camera de gardă:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „Este o minciună. N-are nicio logică. Anul acesta ATI e la un nivel mai scăzut decât anul trecut. Fondurile au fost mai mici. Acestea sunt pure speculații. Nu face nimeni așa ceva și nu a gândit nimeni o strategie”.

Jurnalist: „Această teză pe care o verifică și Parchetul, că s-ar fi ajuns la o asemenea situație din necesitatea de a elibera un loc ocupat de un pacient fără șanse de supravieșuire în favoarea unuia care are șanse e o teză care s-ar putea susține? Era la vremea respectivă secția de terapie atât de aglomerată?”

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „Nu era atât de aglomerată, erau cred că doi pacienți în așteptare în UPU, dar, sigur, nimic nu ar justifica o astfel de atitudine”.

Jurnalistă: „Cât decontează CNAS pentru un pacient din terapie intensivă?”

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „De multe ori, pacienții din terapie sunt decontați la o valoare mult inferioară cheltuielilor”.

Întrebat câte sesizări a primit de la pacienți și ce reclamă aceștia, managerul spitalului Sfântul Pantelimon a spus că au existat câteva reclamații, inclusiv legate de actul medical.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „Sesizări au fost. Depinde pe ce perioadă. Nu au fost foarte multe”.

Jurnalistă: „Foarte multe, mai puín de zece, peste 20?”

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „Anul acesta aproximativ 10”.

Jurnalistă: „Și ce vă reclamau pacienții?”

Bogdan Socea, managerul spitalului „Sfântul Pantelimon”: „De fapt, nu erau reclamații. În principal, doreau a doua opinie, doreau documente medicale din foaie și uneori puneau la îndoială chiar și actul medical, cum a fost făcut”.

După reținerea celor două doctorițe de la ATI, managerul spitalului Sfântul Pantelimon a anunțat că va renunța la funcție. Spune că nu și-a scris încă demisia, dar va face acest lucru și i-o va înainta ministrului Sănătății. Va lucra în continuare în spital ca medic chirurg.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Ministrul Sănătății, despre dosarul deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: Nu am de ce să îmi asum personal această situație. Nu am de ce să demisionez