Confidenţialitate

Opera scade tensiunea

Opera are efecte benefice în recuperarea pacienţilor care au suferit accidente cerebrale, au descoperit medicii britanici.

Ariile compuse de Verdi, par să se sincronizeze cel mai bine cu ritmul natural cardiovascular.

În prezent, muzica este deja folosită ca metodă terapeutică în multe spitale din Marea Britanie, fiind nu doar un tratament ieftin şi uşor de administrat, ci şi ‘un medicament’ cu efecte fizice sensibile asupra organismului şi a psihicului uman.

S-a constatat că ariile cu un tempo rapid stimulează respiraţia, ritmul cardiac şi presiunea arterială, în timp ce ariile cu un tempo lent au efecte contrarii.

24 de voluntari sănătoşi au fost rugaţi să asculte cinci arii diferite de muzică clasică, printre care ‘Simfonia a 9-a’ de Beethoven, aria ‘Nessun Dorma’ din ‘Turandot’ de Puccini, ‘Cantata Nr. 169’ de Bach, ‘Va Pensiero’ din ‘Nabucco’ şi ‘Libiam Nei Lieti Calici’ din ‘Traviata’ de Verdi.

Fiecare pasaj muzical în crescendo a avut un efect stimulator asupra organismului, determinând îngustarea vaselor de sânge de sub piele, creşterea presiunii arteriale, a ritmului cardiac şi a celui respirator.

În schimb, pasajele muzicale în descrescendo au determinat relaxarea organismului şi scăderea ritmului cardiac şi a presiunii arteriale.