Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a invitat – joi, în marja Forumului economic mondial de la Davos -la “dialog” în Venezuela pentru a se evita o “escaladare” a tensiunilor care ar putea duce la “dezastru” în această ţară, potrivit AFP.
“Sperăm ca dialogul să fie posibil pentru a se evita o escaladare care ar duce la un conflict, ce ar fi un dezastru pentru populaţia ţării şi pentru regiune”, a spus Guterres într-un interviu difuzat prin Facebook.
Opozantul Juan Guaido, şeful legislativului de la Caracas se declarase miercuri “preşedinte” interimar, sfidându-l pe Nicolas Maduro şi generând un climat de foarte mare tensiune în ţară, dar şi fricţiuni diplomatice internaţionale.
“Guverne suverane au posibilitatea de a decide ceea ce vor” când este vorba de a recunoaşte care din doi este preşedintele legitim, a spus secretarul general al ONU.
SUA, Canada şi mai multe ţări din America Latină, cu Brazilia în frunte, l-au recunoscut pe Juan Guaido ca preşedinte, în timp ce Uniunea Europeană a invitat la alegeri şi a cerut ca “vocea” poporului să fie ascultată în Venezuela.
Rusia, care dimpotrivă a criticat decizia ţărilor occidentale, şi Turcia şi-au exprimat sprijinul pentru Nicolas Maduro.