Confidenţialitate

ONU: Domiciliul este “locul cel mai periculos” pentru femei

Peste jumătate dintre femeile asasinate în lume în 2017 au fost ucise de partener sau de membri ai familiei, ceea ce face ca domiciliul să fie “locul cel mai periculos pentru o femeie”, potrivit unui studiu al ONU publicat duminică, relatează Agerpres, citând AFP.

În acest studiu, prezentat cu prilejul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, Biroul ONU pentru droguri şi criminalitate (UNODC) a calculat că dintr-un total de 87.000 de omucideri cu victime femei din lume în 2017, circa 50.000 (58%) au fost comise de consort sau de membri ai familiei. Circa 30.000 (34%) au fost comise de partenerul victimei.

“Asta înseamnă circa şase femei ucise în fiecare oră de cineva pe care ele îl cunosc”, a observat UNODC, cu sediul la Viena.

Marea majoritate (circa 80%) a victimelor omuciderilor din întreaga lume sunt bărbaţi, dar “femeile continuă să plătească preţul cel mai ridicat în termeni de inegalitate bărbaţi-femei, de discriminare şi de stereotipuri negative”, a declarat şeful Biroului ONU, Iuri Fedotov.

“Ele sunt, de asemenea, şi cele cu cea mai mare probabilitate de a fi ucise de partener sau de membri ai familiei (…) ceea ce face ca domiciliul să fie locul cel mai periculos pentru o femeie”, a subliniat el.

“Faptul că femeile continuă să fie victime ale acestui tip de violenţe mai mult decât bărbaţii denotă un dezechilibru în raporturile de putere între bărbaţi şi femei în sfera domestică”, a mai afirmat el.

Potrivit calculelor UNODC, rata globală a femeilor victime ale omuciderilor se ridică la 1,3 la 100.000 de femei.

Africa şi cele două Americi sunt regiunile din lume unde femeile se confruntă cu cele mai mari riscuri de a fi ucise de partener sau de un membru al familiei.

În Africa, rata se ridică la 3,2 victime la 100.000 de femei, în Americi aceasta este de 1,6, în Oceania de 1,3, iar în Asia de 0,9. Rata cea mai scăzută, de 0,7, se înregistrează în Europa.

Potrivit Biroului ONU, “niciun progres tangibil” pentru a combate acest flagel nu a fost înregistrat în ultimii ani, “în pofida legislaţiei şi a programelor dezvoltate pentru a eradica violenţele împotriva femeilor”.

Concluziile raportului “subliniază necesitatea unei prevenţii a criminalităţii şi a unei justiţii penale eficiente pentru a combate violenţele asupra femeilor”. Raportul face apel şi la mai bună coordonare între poliţie şi justiţie pentru ca autorii violenţelor să fie traşi la răspundere pentru actele lor.

Raportul vorbeşte şi despre importanţa implicării bărbaţilor în soluţii, în special prin intermediul educaţiei de la vârstele cele mai fragede.