Războiul din Ucraina frânează fragila recuperare economică pe care lumea a început-o după criza provocată de Covid-19, anunţă Organizația Națiunilor Unite. ONU a coborât de la 4% la 3,1 procente estimările de creştere globală pentru acest an şi a avertizat că deteriorarea poate fi chiar mai acută.
Naţiunile Unite se aşteaptă ca principalele economii să crească în 2022, dar într-un ritm clar inferior celui pe care îl calculase în ianuarie, când şi-a prezentat ultimele proiecţii.
Conflictul din Ucraina şi impactul său asupra preţurilor la energie şi alimente, creşterea generalizată a inflaţiei şi înăsprirea politicilor monetare pentru a răspunde la această situaţie sunt principalii factori ai acestei revizuiri.
Uniunea Europeană, prin legăturile sale cu Rusia, apare drept cea mai afectată dintre marile economii ale lumii şi, potrivit ONU, va creşte cu 2,7 % în 2022, mult sub estimarea de 3,9 procente pe care organizaţia a făcut-o la începutul anului.
În cazul Statelor Unite, previziunile de creştere au fost modificate de la 3,5 la 2,6%.
Evident, lovitura cea mai grea la nivel mondial o primeşte Ucraina, a cărei economie se va prăbuşi, cu o scădere între 30 şi 50%, ca rezultat al războiului, în timp ce Rusia va resimţi clar efectul sancţiunilor internaţionale şi va suferi o contracţie de 10,6%.
La nivel global, Naţiunile Unite avertizează că majorarea inflaţiei se va face simţită în special în familiile mai defavorizate, care alocă o parte foarte importantă din venituri pentru alimente şi energie, două produse care care s-au scumpit semnificativ.
Foto: Shutterstock