Șapte organizații non-guvernamentale – printre care Instiutul de Politici Publice și Societatea Academică Română – cer conducerii PNL să renunțe la candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei.
Reprezentanții ONG-urilor spun că Marian Munteanu ar avea simpatii fasciste și deseori s-a remarcat prin discursuri extremiste. Iar dacă va ajunge primar al Bucureștiului, democrația va fi grav afectată.
Marian Munteanu este incompatibil cu valorile democratice – consideră directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru. El a spus la Europa FM că de-a lungul timpului, candidatul pe care PNL îl propune pentru primăria generală a Capitalei a avut simpatii pentru curente fasciste, de care nu s-a dezis niciodată, iar prin discursurile sale și-a manifestat intoleranța față de anumite etnii.
Dacă PNL nu va retrage candidatura lui Marian Munteanu, partidul va avea de suferit. La fel și imaginea României în plan extern:
Copreședintele PNL, Vasile Blaga a respins acuzațiile care i se aduc lui Marian Munteanu:
Marian Munteanu este în prezent profesor la secția de Etnologie a Facultății de Litere din cadrul Universității București și membru al mai multor asociații civice. De curând a fondat Grupul pentru România, al cărui scop delcarat este ”salvarea României”. În 1990, el a fost liderul studenților care au contestat în stradă rezultatul primelor alegeri după căderea comunismului și a fost bătut până a intrat în comă de minerii chemați la București.