Confidenţialitate

One World 2015: zeci de documentare în premieră

Ajuns la cea de-a opta ediție, festivalul de film documentar One World este consacrat drepturilor omului.

Astăzi începe în București festivalul One World România.

Dedicat documentarelor despre drepturile omului, festivalul a adus în România cîteva dintre cele mai bune lungmetraje ale ultimilor ani.

Între altele, în program e inclus proaspătul cîștigător al Oscarului Citizenfour.

Filmul îl are în centru pe Edward Snowden, bărbatul care a dezvăluit amploarea programului american de supraveghere a telecomunicațiilor și a traficului Internet.

Filip Standavid l-a întrebat pe directorul festivalului, documentaristul Alexandru Solomon, dacă Citizenfour poate fi considerat vedeta acestei ediții (AUDIO).

42 de filme sunt în selecţia de anul acesta.

Ele au fost împărţite în mai multe secţiuni – “Demo +/- Craţie”, “Tovaraşe capitalism”, “Războaie contra naturii”, “Adulţi de nevoie”, “Traume” şi “Focus: Africa”.

Primul film prezentat în festival este Our Terrible Country, unul dintre primele documentare care analizează efectele catastrofale ale consolidării organizației teroriste Statul Islamic în Siria.