Confidenţialitate

OMS spune vaccinarea în masă împotriva Covid poate începe cel mai devreme la jumătatea lui 2021

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu se aşteaptă ca vaccinarea în masă împotriva noului coronavirus să înceapă până la mijlocul anului viitor.

E nevoie de un timp suficient de lung de testare a potenţialelor vaccinuri, a spus azi un purtător de cuvânt al Organizaţiei.

Niciunul dintre potenţialele vaccinuri aflate acum în studii clinice nu şi-a demonstrat până acum eficienţa în parametrii stabiliţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, spune purtătoarea de cuvânt Margaret Harris.

Reprezentanta OMS nu s-a referit la un vaccin anume, dar a spus că toate datele studiilor trebuie făcute publice şi comparate.

Declaraţiile vin în contextul în care Rusia a dat aprobare luna trecută pentru folosirea unui vaccin după doar 2 luni de studii pe oameni, ceea ce a ridicat semne de întrebare în rândul specialiştilor din Occident.

Iar în Statele Unite oficialităţile au spus săptămâna aceasta că ar putea avea un vaccin gata pentru a fi distribuit în octombrie, chiar înainte de alegerile prezidenţiale în care preşedintele Donald Trump caută să obţină al doilea mandate la Casa Albă.