Confidenţialitate

OMS, preocupată de situația epidemiologică din Europa

Evoluţia pandemiei de COVID-19 este ”foarte preocupantă”, chiar dacă situaţia nu este similară cu cea din perioada martie-aprilie, a avertizat, joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

”Numărul de cazuri zilnice creşte, spitalizările, de asemenea. COVID-19 este de acum cea de-a cincea cauză de deces, iar pragul de 1.000 de decese zilnice a fost atins”, a afirmat directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, într-o conferinţă de presă online.

”Dacă înregistrăm de două până la de trei ori mai multe cazuri zilnice în comparaţie cu vârful lui aprilie, observăm totuşi de cinci ori mai puţine decese”, a mai subliniat doctorul.

Diferenţa se explică, potrivit OMS, printr-o strategie de depistare mai completă decât în primăvară şi un număr mai ridicat de cazuri la tineri şi la persoane mai puţin vulnerabile.

Citând estimări epidemiologice, OMS avertizează în acelaşi timp că niveluri de mortalitate ”de patru până la cinci ori mai mari decât cele din aprilie” s-ar putea produce ”până în ianuarie”, dacă sunt aplicate ”strategii prelungite de relaxare” a restricţiilor. Ceea ce justifică importanţa noilor măsuri care au fost luate recent de numeroase ţări din Europa pentru a încetini transmiterea virusului.

”Sunt răspunsuri adecvate şi necesare în contextul informaţiilor pe care le deţinem: transmiterea şi sursele de contaminare se produc în locuinţe şi locurile publice interioare şi la persoanele care nu respectă corespunzător măsurile de autoprotecţie”, a mai precizat Hans Kluge.

Nu se pune încă problema de a generaliza din nou izolarea la domiciliu, potrivit OMS.

”Situaţia nu ar fi sustenabilă. Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din martie, care a fost o încetare a activităţii. Presiunea şi pagubele colaterale asupra oamenilor ar fi prea ridicate”, a spus acesta.

În special, ”trebuie luate toate măsurile pentru a menţine şcolile deschise”, a susţinut responsabilul agenţiei ONU.

Zona europeană a OMS, care cuprinde 53 de ţări inclusiv Rusia, a raportat peste 7,25 de milioane de cazuri oficiale şi aproape 250.000 de decese provocate de virus, potrivit statisticilor realizate de Organizaţie.

În Franţa, autorităţile din domeniul sănătăţii au anunţat 30.621 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, în urcare de la nivelul de 22.591 consemnat miercuri. Numărul total de cazuri a ajuns la 809.684 în Hexagon.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ordonat, miercuri, introducerea de restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în Paris şi alte opt oraşe mari, unde se înregistrează cele mai multe cazuri de COVID-19 timp de patru săptămâni.

La rândul său, Spania a raportat o creştere cu peste 13.300 a cazurilor noi de infecţii cu noul coronavirus, la un total 921.374, uşor mai ridicată faţă de zilele trecute, în timp ce Catalonia se pregăteşte să închidă barurile şi restaurantele pentru a preveni contagiunea. Noile restricţii, confirmate de justiţie, vor intra în vigoare vineri.

În statul iberic, numărul deceselor a urcat cu 140, la un total de 33.553, în timp ce în Franţa numărul decedaţilor a crescut cu 88, la 33.125 de persoane, faţă de 104 miercuri.

Capitala Madrid şi suburbiile acesteia au fost plasate în carantină parţială săptămâna trecută, iar locuitorii se tem de alte măsuri, mai drastice, care ar afecta economia.

Londra, centru financiar internaţional major, va fi supusă, începând de la miezul nopţii de vineri, unor restricţii mai dure pentru a ţine sub control epidemia de Covid-19, transmite CNBC.

Pandemia respiratorie, care a apărut în China anul trecut şi a ucis peste un milion de oameni din întreaga lume, se răspândeşte în majoritatea regiunilor din Marea Britanie, unde numărul oficial al morţilor provocate de această boală, de 43.155, este cel mai mare din Europa.

Furia populaţiei creşte, totuşi, din cauza costurilor economice, sociale şi de sănătate ale celei mai mari restricţionări a libertăţilor de după cel de-al Doilea Război Mondial. Un fost consilier guvernamental a avertizat că unii oameni vor avea în curând probleme să îşi îmbrace copiii.

Secretarul pentru Sănătate a declarat că Londra, care are o populaţie de 9 milioane de locuitori, precum şi comitatul puternic populat adiacent Essex vor fi plasate la un nivel de alertă ”ridicat”, în creştere faţă de ”mediu”, la un minut după miezul nopţii de joi spre vineri.

Principalul impact al trecerii la nivelul de alertă ”ridicat” este că oamenii nu vor putea socializa cu persoane din alte gospodării sub nicio formă, de exemplu acasă sau într-un restaurant. Călătoriile vor fi reduse acolo unde este posibil, a spus Matt Hancock.

”Lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îmbunătăţi”, a atras atenția acesta. Potrivit lui, “în faţa noastră există ceruri mai luminoase şi mări mai calme – că ingeniozitatea ştiinţei va găsi o cale de scăpare, dar până atunci trebuie să fim uniţi”.

Măsura Marii Britanii de a opri socializarea în capitală înseamnă că Londra şi Paris – cele mai bogate două oraşe ale Europei – vor trăi în curând sub umbra restricţiilor impuse de autorităţile de stat, pe măsură ce al doilea val al pandemiei se extinde prin Europa.

”Avem o iarnă dificilă înainte”, a atras atenția primarul Londrei, Sadiq Khan. Cele mai afectate zone din Londra sunt Richmond, Hackney, City of London, Ealing, Redbridge şi Harrow.