Coronavirusul ar putea să nu dispară, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Chiar și dacă va fi găsit un vaccin, ținerea sub control a virusului va fi dificilă, spun cei de la OMS.
În prezent în lume peste 100 de echipe de oameni de știință lucrează la dezvoltarea unui vaccin.
Organizația Mondială a Sănătății anunță că nimeni nu poate prezice momentul când vom scăpa de coronavirus. Mai mult, ar trebui să ne obișnuim și cu idea că acest virus ar putea chiar să nu dispară niciodată.
Unul dintre reprezentanții OMS, Mike Ryan, a dat exemplul HIV, la care nu a fost găsit un vaccin, dar cu care societatea a învățat că conviețuiască.
„Este important să spunem asta: Virusul acesta ar putea deveni un alt virus endemic în comunitățile noastre. Este important să fim realiști, cred că nimeni nu poate prezice când va dispărea boala.”
Deși se lucrează peste 100 de potențiale vaccinuri împotriva coronavirusului, și dacă va fi găsit unul care să funcționeze, nu înseamnă că va fi ușor de acționat. Aici OMS a făcut comparația cu rujeola, care nu a fost eliminată, deși au apărut vaccinuri.
Reprezentanții organizației adaugă în același timp că este posibil ca virusul să fie ținut sub control, doar că va fi nevoie de eforturi și că fiecare persoană trebuie să contribuie la acestea.
Națiunile Unite între timp au lansat un avertisment că panemia a dus și la probleme serioase de sănătate mintală, mai ales în țări care nu au făcut investiții în acest domeniu. Națiunile Unite au îndemnat guvernele să ia în calcul și aceste aspecte de sănătate în reacția la răspândirea coronavirusului.