Confidenţialitate

OMS: America de Sud, noul epicentru COVID-19. Africa ajunge la 100.000 de cazuri

America de Sud a devenit noul epicentru al pandemiei de COVID-19, Brazilia fiind cea mai afectată, în timp ce cazurile sunt în creştere în unele ţări africane, care până acum au avut un număr relativ redus de decese, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters.

„Astăzi pandemia COVID-19 a atins un punct de reper în Africa, cu peste 100.000 de cazuri confirmate. Virusul s-a răspândit acum în toate ţările de pe continent de când a fost confirmat primul caz în regiune în urmă cu 14 săptămâni ”, a transmis OMS într-un comunicat, menţionând că au existat 3.100 de decese confirmate pe continentul african.

Dr. Matshidiso Moeti, director regional OMS pentru Africa, originar din Botswana, a declarat: „Deocamdată, COVID-19 a avut o debarcare uşoară în Africa, iar pe continent a fost scutit de numărul mare de decese care au devastat alte regiuni ale lumii”.

OMS a spus că aproximativ jumătate din ţările africane se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului.

Situaţia din America de Sud este mai gravă. Dr. Mike Ryan, principalul expert în domeniul urgenţelor OMS, a declarat într-o conferinţă de presă: „Într-un anumit sens, America de Sud a devenit noul epicentru al bolii.”

Brazilia este „cea mai afectată”, iar autorităţile de acolo au aprobat utilizarea hidroxiclorochinei, folosită pentru tratarea malariei, pentru COVID-19, a spus el.

Medicul a reiterat că dovezile clinice nu susţin utilizarea pe scară largă a medicamentului împotriva bolii, având în vedere riscurile acesteia.

Nouă ţări africane au înregistrat creşteri de 50% în cazuri în ultima săptămână, în timp ce altele au înregistrat o scădere sau au rate stabile, a spus Ryan.

Rata scăzută a mortalităţii se poate datora faptului că jumătate din populaţia continentului african este de 18 ani sau mai tânără, a spus el, dar este îngrijorat că boala se va răspândi pe un continent cu „lacune semnificative” în serviciile de terapie intensivă, oxigen medicinal şi ventilaţie.