Confidenţialitate

Omlete congelate din ouă contaminate, retrase de la vânzare în Italia

Un lot de omlete congelate de proveninenţă germană a fost retras de pe piaţa italiană, relatează France Presse.

Analizele au demonstrat că produsul prezenta urme de insecticid fipronil.

Omletele proveneau de la grupul german Kagerr şi au ajuns în Italia printr-un furnizor intermediar.

Peste 100 de omlete din lot au fost vândute la Milano.

Insecticid utilizat împotriva puricilor, acarienilor şi căpuşelor, fipronilul este interzis de UE în tratarea animalelor destinate consumului uman.