Comerţul global a înregistrat în al doilea trimestru o scădere de aproximativ 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).
În primele trei luni ale anului, volumul de produse comercializate a scăzut cu 3% faţă de T1 din 2019. Cu toate acestea, rezultatele sunt mai bune decât estimările iniţiale ale analiştilor.
„Scăderea suferită de comerţ a ajuns la un nivel istoric. Însă există un aspect pozitiv: putea fi mult mai rău”, a declarat Roberto Azevedo, directorul general al OMC.
În aprilie, organizaţia estima că volumul global s-ar putea contracta cu 13% până la 32% în 2020.
„Totuşi, privind spre 2021, evoluţiile negative, incluzând aici al doilea val de infecţii cu coronavirus, o creştere economică slabă, sau reîntoarcerea restricţiilor comerciale, nivelul comerţului ar putea întrece aşteptările iniţiale”, a adăugat Azevedo.
„Pentru ca producţia şi comerţul să îşi revină masiv în 2021, politicile fiscale, monetare şi comerciale vor trebui să meargă în aceeaşi direcţie.”