Confidenţialitate

OLT: Protest la Drumuri Naționale Slatina

Angajații Secției sunt în grevă japoneză.

Aceștia nu cer măriri de salarii, ci bani pentru lucrările pe care trebuie să le execute, precum și curățarea sistemului de persoane cu probleme penale – transmite corespondentul Europa FM, Ana Maria Constantinescu.

Cei 96 angajați ai Secției Drumuri Naționale Slatina au intrat în grevă japoneză, marți dimineața, purtând la brațe nu banderole albe, ci tricolore. Aceasta deoarece, spun liderii sindicali, protestul este despre tot sistemul de transport românesc.

Angajații de la Transporturi nu cer lefuri mai mari ori modificări ale Legii salarizării.

Ei vor alocarea de fonduri pentru lucrări de întreţinere curentă, siguranţă rutieră. În plus, solicită curăţirea sistemului de persoane care ocupă funcţii de conducere şi care au fost trimise în judecată.

Pe de altă parte, liderii sindicali de la Drumuri Naționale reclamă faptul că numărul angajaților din teritoriu a scăzut în ultimii ani, deși cel al șefilor a crescut.

Potrivit acestora, în anii ’90, în teritoriu erau 7.000 de angajați, atunci când erau 90 de angajaţi la centru, iar acum acum sunt 600 la Bucureşti şi 6.000 în teritoriu.