Confidenţialitate

Olt: Polițist suspectat că a furat curent electric

Un poliţist este cercetat disciplinar întrucât este vizat de una dintre percheziţiile desfăşurate în urmă cu două zile într-un dosar privind infracţiunea de furt de energie şi blocarea sau modificarea contoarelor electrice, anunță reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

“În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că una dintre persoanele vizate în cadrul percheziţiilor are calitatea de poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus declanşarea cercetării disciplinare faţă de poliţist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecinţă”, potrivit unui comunicat.

IPJ Olt mai informează că poliţistul vizat de percheziţii va fi pus la dispoziţia unităţii când se va dispune punerea în mişcare a acţiunii penale.

Totodată, reprezentanţii IPJ Olt punctează că “se disociază de astfel de comportamente”.

La 13 octombrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Olt, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, au efectuat 13 percheziţii domiciliare la persoane fizice şi sedii de firme, într-un dosar în care se fac cercetări pentru furt de energie electrică şi blocarea sau modificarea fără drept a dispozitivelor de măsurat consumul de energie electrică din reţeaua publică. În urma percheziţiilor, nouă persoane au fost conduse la audieri, trei dintre acestea fiind ulterior reţinute şi plasate sub control judiciar după prezentarea în faţa instanţei.

FOTO: Inquam/Cornel Putan