Confidenţialitate

Olt: Grav accident feroviar între 2 trenuri private de marfă la ieșirea din stația CFR Mihăești. Șeful unuia dintre trenuri a murit. Ministrul Transporturilor cere anchetă | AUDIO | VIDEO | GALERIE FOTO

Grav accident feroviar la ieșirea din stația CFR Mihăești spre Caracal, în județul Olt. Un om a murit după ce două trenuri private de marfă s-au ciocnit în urma deraierii a două vagoane. Circulaţia feroviară pe linia CF Mihăești – Radomirești (dublă electrificată) este oprită temporar.

UPDATE 12:27. Ministrul Transporturilor: „Solicit AGIFER să stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiția să îi poată pedepsi pe cei vinovați de această tragedie”

„În astfel de momente cumplite, transmit condoleanțe familiei șefului de tren care și-a pierdut viața în accidentul feroviar de astăzi. Sunt, în permanență, informat de situația de la fața locului.

În prezent, Planul Roșu este activat”, a transmis Sorin Grindeanu.

El a spus că accidentul a fost provocat de deraierea vagoanelor unui tren privat de marfă și a solicitat autorităților să cerceteze cauzele tragediei.

„Solicit AGIFER să stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiția să îi poată pedepsi pe cei vinovați de această tragedie”, a spus Sorin Grindeanu.

UPDATE 12:03. Șeful unuia dintre trenuri a murit

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Sunt două trenuri de marfă la ieșire din stația CFR Mihăești. Unul a intrat în spatele celuilalt. Este vorba de o victimă, șeful de tren. Din păcate, se pare că prezintă leziuni incompatibile cu viața. Ne-am dus acolo cu două autospeciale de descarcerare, cu o ambulanță SMURD, ambulanță SAJ, plecaseși de la ISU Olt, de la Caracal mai multe forțe de intervenție. Autoritățile competente vor prelua cazul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman.

CFR SA: „Vagoanele deraiate au acroșat locomotiva trenului privat de marfă (PINK), care circula pe firul II”

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că circulaţia feroviară pe linia CF Mihăești – Radomirești (dublă electrificată) este oprită temporar la această oră, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă (Rail Cargo), în jurul orei 10:45, în Halta de Mișcare Mihăești (Cap Y). Trenul circula pe firul I, iar vagoanele deraiate au acroșat locomotiva trenului privat de marfă (PINK), care circula pe firul II.

Trenul privat de marfă (Rail Cargo), avea în compunere 19 vagoane (goale) și circula pe distanța Giurgiu Nord – Curtici, iar trenul privat de marfă (PINK) avea în compunere 19 vagoane (Transcontainer) și circulă pe distanța Curtici – Giurgiu Nord”, a transmis CFR SA.

Șeful trenului privat de marfă (Pink) a decedat în urma accidentului feroviar.

La fața locului s-au deplasat echipajele ISU, comisiile de cercetare ale CFR SA, AFER și echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Craiova.

„Personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorilor privați de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor/locomotivei deraiate. Pentru ridicarea vagoanelor/locomotivei deraiate și repunerea pe șină este necesară intervenția cu o macara de mare tonaj (250 tone), care a plecat de la București spre locul deraierii”, a mai precizat CFR SA.

Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER.

Știre inițială

„Astăzi, 19 februarie 2025, un tren de marfă a deraiat pe magistrala 100 între haltele Mihăiești– Radomirești (secția Roșiori Nord – Caracal). Circulaţia feroviară este întreruptă ca urmare a deraierii mai multor vagoane aflate în compunerea trenului de marfă”, a transmis CFR Călători.

În acest moment, la următoarele trenuri ale CFR Călători care staționează, IR 1591 în Măldăieni, IR 1823 în Roșiori Nord, R 9015 în Drăgănești Olt,  se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

Circulația se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

„Din cadrul ISU Olt au început deplasarea 5 echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerări grele, un container multirisc și 3 autospeciale pentru intervenție și descarcerare”, a transmis ISU Olt.

Sursa foto: ISU Olt

Sursa video: ISU Olt

Citește și: Opt mașini aflate pe o platformă au luat foc pe DN 72. Pompierii acționează la fața locului. Traficul este blocat | GALERIE FOTO

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.