Confidenţialitate

Olivia Newton-John, la aniversare

Olivia Newton-John își sărbătorește, la 26 septembrie, ziua de naștere.

Cântăreață, compozitoare și actriță, eroina din Grease sfidează trecerea timpului,  fiind un amestec de senzualitate, putere şi frumuseţe.

Olivia Newton-John făcea furori în urmă cu 36 de ani, după apariția alături de John Travolta, în celebrul musical Grease.

Colaborarea a ajutat-o foarte mult atat in cariera cinematografica, cat si in cea muzicala. Împreună, au înregistrat piesa You’re The One That I Want.

Câștigătoare a patru premii Grammy și nominalizată la premiile Globul de Aur, Olivia Newton-John era blonda care fura mințile bărbaților cu atitudinea sa.

Mai mult, melodia sa Physical, fost desemnată cea mai sexy melodie a tuturor timpului, într-un clasament realizat de revista Billboard.

Viața sa nu a fost însă doar lapte și miere. Olivia Newton-John a fost diagnosticată cu cancer la sân. Cu toate acestea, a reuşit să treacă peste durere şi peste şocul aflării diagnosticului şi să acţioneze. Victoria asupra cancerului a determinat-o să înceapă o campanie de informare şi conştientizare a populaţiei.

În 2008, a parcurs pe jos 228 km de-a lungul Marelui Zid Chinezesc, drumeţie în care i s-au alăturat personalităţi şi supravieţuitori ai cancerului, şi care a simbolizat paşii ce trebuie parcurşi de bolnavi pe drumul spre vindecare.

Artista pare să fi descoperit secretul tinereții fără bătrânețe. Olivia Newton-John este, la 67 de ani, un exemplu de putere, ambiție, talent și forță.