Confidenţialitate

Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, primită cu val de de aplauze în Parlamentul European | AUDIO

Momente emoționante, astăzi, în Parlamentul European. Prima doamnă a Ucrainei a fost primită cu un val de prietenie și afecțiune. Iar în plen au fost invitate două voluntare poloneze care ajută refugiații ucraineni. Au fost prezentate ca exemplu pentru ceea ce înseamnă astăzi Uniunea Europeană.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La intrarea în plen, Olena Zelenska, îmbrăcată într-un costum alb, a fost însoțită de președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Lyen – care purta un sacou galben și bluză albastră – și de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care avea o panglică la piept cu steagul Ucrainei.

Roberta Metsola a ghidat-o și a prezentat-o colegilor pe prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska venită în Parlamentul European pentru a-și reprezenta soțul la dezbaterea privind Starea Uniunii Europene.

Au urmat un val de strângeri de mâini, mesaje de încurajare și de bun venit și fotografia oficială în plen. Mai multe doamne euro-parlamentar care s-au îmbrăcat în albastru și galben pentru a-și arăta solidaritatea s-au fotografiat alături de șefa Comisiei Europene.

Odată începute discursurile, președinta Parlamentului European a transmis că Uniunea este alături de Ucraina care suferă teribil din cauza invaziei ilegale și nejustificate.

Un moment emoționant: în plen au fost aduse două voluntare din Polonia, care, ca alte sute de voluntari, primesc refugiați ucraineni și îi ajută.

A fost și finalul discursului privind Starea Uniunii ținut de Ursula von der Lyen, când a subliniat că acesta este spiritul Europei, puternică și unită.

Olena Zelenska a fost prezență care a însuflețit și a dat un nou impuls gesturilor de solidaritate la vârful Comisiei Europene și Parlamentului European.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Kievul, „dezamăgit” că Germania nu-i trimite vehicule de luptă. Olaf Scholz i-a cerut lui Vladimir Putin să retragă armata din Ucraina