Confidenţialitate

Olanda: În ciuda numărului mare de cazuri Covid-19, restaurantele şi sectorul cultural îşi reiau activitatea | AUDIO

În Olanda, restaurantele şi sectorul cultural îşi reiau activitatea în pofida numărului mare de infectări cu varianta Omicron a coronavirusului.

Restaurantele, teatrele, muzeele şi cinematografele din Ţările de Jos îşi vor redeschide porţile începând de miercuri, anunță premierul Mark Rutte.

Localurile, dar și spaţiile care găzduiesc evenimente culturale vor putea fi deschise până la 10 seara, respectând restricţii precum obligativitatea purtării măştii şi prezentarea dovezii vaccinării.

În plus, spectatorii vor putea asista, din nou, la evenimente sportive precum meciurile de fotbal.

Presiunea asupra guvernului de a renunţa la restricţii a fost uriaşă, în pofida unui val masiv de infectări cu Omicron.

Atreprenorii și reprezentanții sectorului cultural au protestat; la rândul lor, primarii au făcut de asemenea apel la ridicarea restricţiilor având în vedere că restaurantele din ţările vecine Germania şi Belgia sunt deschise.

Numărul cazurilor noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 continuă să crească rapid în Olanda.

Rata de infectare în ultimele şapte zile este de aproape 2.000 de noi îmbolnăviri la 100.000 de locuitori.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Ioana Brustur Căpitanu

Citește și: Coronavirus în România: 34.255 de cazuri noi, un record absolut