180 de oi salvate în portul Midia vor fi adoptate de Organizațiile Nonguvernamentale, a anunțat preşedintele Autorităţii Naționale Sanitare Veterinare, Robert Chioveanu.
În total, 252 de oi au fost salvate din accidentul care a avut loc în portul Midia, iar acestea au fost duse într-un adăpost unde au fost îngrijite.
Din cauza stresului însă, au rămas în viață doar 180 de animale.
Nava cu 14.000 de oi la bord s-a răsturnat, la sfârşitul lunii noiembrie, în Portul Midia.
Intervențiile pentru salvarea oilor au durat 5 zile.