Confidenţialitate

Oficial: Zinedine Zidane, noul antrenor al lui Real Madrid

Fostul mare jucător a fost numit după plecarea lui Rafael Benitez, demis luni în urma rezultatelor slabe.

Adus de la echipa secundă a clubului madrilen, Zidane a semnat potrivit presei spaniole un contract valabil pînă în 2018, cu un salariu anual de 2.5 milioane de euro. El îl va avea ca secund pe fostul sau coechipier de la Real, Santiago Solari, iar la prezentarea oficială a mărturisit că are emoții mai mari decît atunci cînd a ajuns la Madrid ca jucător.

“Avem cea mai bună echipă, cei mai bun fani, și vor încerca să fac totul ca să cîstigăm”, a spus Zidane, devenit primul tehnician francez din istoria Realului. Florentino Perez s-a declarat convins că numirea noului antrenor va da roade. “Zidane, acesta este stadionul tău și clubul tău. Madrilenii sunt alături de tine. Ești antrenorul Realului și pentru mine, ca președinte, este o onoare să te am alaturi”, a spus conducătorul Realului.

Florentino Perez a adăugat că decizia de a-i rezilia contractul lui Rafa Benitez a fost una dificilă. Potrivit presei internaționale, tehnicianul spaniol va primi compensații în valoare de 5 milioane de euro.

 

foto: bbc.com