Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite se reunește, luni, pentru a discuta despre degradarea situaţiei umanitare din Siria, anunță surse diplomatice citate de agenția France Presse.
Turcia a lansat, sâmbătă, o ofensivă împotriva miliţiilor kurde în regiunea siriană Afrin.
Întâlnirea cu uşile închise a fost solicitată de Franța. Parisul este “preocupat” de “degradarea brutală a situaţiei”, a declarat duminică şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian.
SUA au cerut Turciei ”să dea dovadă de reţinere” şi “să să evite în mod riguros orice victimă civilă” în Siria.
Kurzii sunt aliați ale occidentalilor în lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Stat Islamic.
Rusia, care susține regimul de la Damasc, a anunţat sâmbătă că militarii săi aflaţi zona Afrin şi-au părăsit poziţiile pentru “a împiedica eventuale provocări” sau ameninţări la adresa lor.