Se anunţă o săptămână crucială pentru lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, responsabilă pentru sângeroasele recente atacuri de la Paris.
În această dimineață, președintele francez s-a întânit cu premierul britanic, David Cameron.
Până vineri, Francois Hollande se va întâni și cu liderul american, Barak Obama, cu cel rus, Vladimir Putin, dar și cu Angela Mekel, cancelarul german.
Până la formarea unei coaliții militare internaționale mai ample, președintele francez a ordonat din nou intenficarea atacurilor aeriene împotriva țintelor Statului Islamic.
,,Vom intensifica atacurile aeriene, vom alege țintele astfel încât să distrugem cât mai mult posibil din capacitățile grupării teroriste.
Deja, port avionul Charles de Gaulle, care de curând a ajuns în zonă, a fost adaptat astfel încât atacurile să fie cât mai dure și mai eficiente,, , a declarat președintele francez.
După întâlnirea cu premierul britanic, liderul francez a anunțat că la nivel internațional se poată discuții pentru formarea unei noi coaliții politice în Siria.
Francois Hollande susține că președintele Siriei Bashar al-Assad nu mai are ce căută la putere, dar liderul rus Vladimir Putin îi susține în continuare pe Al Assad.
La Paris, premierul David Cameron a evitat să pronunțe numele lui Assad, dar a declarat că susține poziția Franței.
,,Vom face tot ce putem pentru a aduce toate părțile la masă astfel încât să se ajungă la o soluție care să permită oprirea vărsării de sânge și care să asigure Siriei un viitor democratic și stabil,,,
Premierul britanic a anunțat și că, până vineri, va prezenta Parlamentului de la Londra un plan pentru intensificarea luptei antiteroriste.
Planul prevede atât atacuri mai ample în Irak și Siria cât și adoptatea unor noi măsuri de securitate în Europa.
Între timp, contestat de liderii vestici, președintele Bashar al-Assad a declarat că, de când Rusia a intervenit în Siria, armata sa avansează pe “aproape toate fronturile” în lupta contra teroriștilor.
Doar că pentru Basgar al Assad, teroriști sunt inclusiv rebelii care luptă împotriva sa.
Liderii marilor puteri au stabilit pe 14 noiembrie la Viena să medieze o întâlnire între reprezentanţi ai regimului al-Assad şi ai opoziţiei, întâlnire care să aibă loc până la 1 ianuarie 2016.
Negocierile ar urma să ducă la formarrea unui guvern de tranziţie în următoarele şase luni, adoptarea unei noi Constituţii şi organizarea de alegeri libere, în 18 luni.
Din martie 2011, războiul din Siria s-a soldat cu cel puţin 250.000 de morţi şi milioane de refugiaţi şi strămutaţi. Bucăţi întregi din teritoriul sirian se află sub controlul SI şi altor grupări armate.