Înotătorul Octavian Ilina este al 12-lea sportiv, dar primul român tetraplegic care a obţinut calificarea la Jocurile Paralimpice Rio, el urmând a concura în trei probe la competiţia programată în luna septembrie, tot la Rio.
Comitetul Naţional Paralimpic a anunţat că, deşi România avea alocate doar două locuri în competiţia de nataţie, a mai primit dreptul de a înscrie un sportiv, după ce Octavian Ilina a îndeplinit baremul de calificare.
”Octavian Ilina va merge la Rio. El a făcut baremul şi s-a calificat pentru Rio, dar IPC a alocat doar două locuri la înot României, unul pentru o fată şi unul pentru un băiat. Am primit încă un loc pentru Octavian Ilina. El este primul tetraplegic care va reprezenta România la Jocurile Paralimpice. Va lua startul la următoarele probe: 50 metri spate, 100 metri spate şi 200 metri liber. Astfel, România va fi reprezentată la Jocurile Paralimpice de la Rio de 12 sportivi. Felicitări sportivilor, antrenorilor şi celor care i-au susţinut în toţi aceşti ani. Le dorim mult succes tuturor!”, a anunţat Comitetul Naţional Paralimpic.
Aici puteți asculta un interviu Europa FM cu Ocatavian Ilina:
Echipa României pentru Jocurile Paralimpice de la Rio a fost prezentată oficial în 17 august, sportivii tricolori urmând a concura la atletism, para-canoe, ciclism, judo pentru nevăzători, nataţie şi tenis de masă.
Cei 12 sportivi care vor reprezenta România la Jocurile Paralimpice de la Rio sunt: Florentina Hriscu (aruncarea discului), Florin Cojoc (săritură înălţime), Mihaela Lulea (para-canoe), Iulian Şerban (para-canoe), Eduard Novak (ciclism), Olah Attila (ciclism), Alexandru Bologa (judo pentru nevăzători), Naomi Ciorap (înot), Samuel Ciorap, Octavian Ilina (înot), Makszin Dacian (tenis de masă) şi Bobi Simion (tenis de masă).
Jocurile Paralimpice din 2016 vor avea loc în Brazilia, între 7 şi 18 septembrie, fiind cea mai importantă competiţie pentru persoane cu dizabilităţi. La ediţia din acest an vor participa sportivi din 176 de ţări.
La ediţia din 2004 a Jocurilor, România a participat cu doar doi sportivi, în 2008 cu patru, iar la Londra 2012, cu cinci sportivi.
Foto: Octavian Ilina