Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 269 voturi „pentru” şi două abţineri, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2016 privind apărarea împotriva incendiilor, care prevede că termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se prorogă până la data de 30 septembrie 2017, față de 30 iunie 2017.
Prin prorogare se urmăreşte stabilirea unui termen care să facă posibilă conformarea de către toţi beneficiarii în ceea ce priveşte obligaţia de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, reducerea riscului înregistrării unui volum mare de solicitări înainte de expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare, reducerea riscului de nerespectare a termenelor de emitere a avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu de către beneficiarii care nu s-ar încadra în termenul actual, reducerea costurilor pentru întocmirea documentaţiilor, realizarea unor documentaţii şi lucrări de construcţii de calitate, negrevate de presiunea timpului, reducerea numărului de solicitări de autorizare respinse pentru neconformităţi.
Potrivit unui amendament adoptat în comisiile de specialitate, termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu prevăzut la art. 30 alin. (41) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor se prorogă până la data de 30 septembrie 2017.
Beneficiarii care au depus, până la data de 30 septembrie 2017, documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu sau au proiecte în avizare pentru finanţare, sunt exceptaţi de la aplicarea amenzilor, dacă termenul de conformare nu depăşeşte 31 decembrie 2017.