Confidenţialitate


Obiecte cu Poveste: Bustul din bronz al împărătesei Elisabeta de Austria


Obiecte cu Poveste: Bustul din bronz al împărătesei Elisabeta de Austria

Știai că în fondurile patrimoniale ale Muzeului de Artă clujean a intrat în 1955 bustul din bronz al împărătesei austriece Elisabeta de Wittelsbach?

Bustul din bronz al împărătesei austriece Elisabeta de Wittelsbach, prințesă a Bavariei, soţia lui Franz Joseph I, cunoscută mai ales sub numele de „Sissi”, una dintre cele mai carismatice, seducătoare şi nonconformiste personaje feminine care au rămas în paginile istoriei europene ca personalităţi marcante, figură emblematică a dublei monarhii a Austro-Ungariei, a intrat în fondurile patrimoniale ale Muzeului de Artă clujean la data de 8 aprilie 1955, în urma unui transfer operat de la Sfatul Popular al Orașului Cluj.

Creație a reputatului sculptor maghiar Alajos Stróbl (1856-1926), bustul a fost turnat în bronz în anul 1900, la scurt timp după moartea tragică a împărătesei, survenită la Geneva, în Elveţia, în urma rănii provocate de anarhistul italian Luigi Lucheni, care a înjunghiat-o direct în inimă cu un stilet.

La inițiativa primarului Clujului la acea vreme, Károly Haller, cel căruia i se datorează și amenajarea Parcului Central, el a fost destinat să împodobească ansamblul unui monument ridicat pe vechea alee care lega Podul Elisabeta de Cetățuie.

Amplasamentul monumentului nu fusese ales deloc întâmplător, în partea sudică a dealului vizibil din inima centrului istoric al oraşului de pe Şomeşul Mic aflându-se, de fapt, locul de plimbare preferat al împărătesei Elisabeta în timpul vizitei întreprinse la Cluj în anul 1887, ceea ce i-a determinat pe clujeni să numească această creastă de sud a Cetățuii „promenada Elisabeta”.

Busturi identice cu cel de la Cluj au mai fost amplasate în orașele Budapesta, Miskolc și Presov la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cel aflat acum în patrimoniul Muzeului de Artă a fost multă vreme considerat iremediabil pierdut, după dispariția sa survenită în primii ani de la instaurarea regimului comunist în România. O soartă similară au cunoscut și celelalte busturi ale seriei, cu excepția celui de la Miskolc, iar ca un caz fericit, cel de la Presov, care a fost recent recuperat și restaurant.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca a expus în premieră, din colecțiile proprii, bustul împăratului Franz Josef I al Austriei, rege al Ungariei și al Boemiei, alături de cel al soției sale, Elisabeta de Bavaria, în cadrul expoziției „Patrimoniul cultural European Herend”, care a fost deschisă în perioada 1 – 30 august 2015.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…