Dinozaurii din România, în ciuda faptului că seamănă cu rudele lor de pe alte continente, sunt unici în lume datorită taliei lor mici, motiv pentru care au fost numiți „dinozauri pitici”.
În Hațeg, corespondentul velociraptorilor din America de Nord sunt balaurii bondoci.
Balaurul bondoc avea pene care îi țineau de cald, dar nu îl ajutau la zbor, și ținea tot timpul ridicată câte o gheară la fiecare picior, pentru a nu se toci. Lungimea tibiei raportată la femur indică un animal conceput pentru viteză. Membrele anterioare sunt lungi, cu mobilitate ridicată, superb adaptate pentru prinderea prăzii.
Balaurul bondoc prefera să mănânce doar carne proaspătă. Știm asta pentru că dinții săi, ca niște cuțite groase, sunt concepuți pentru a tăia carnea și nu pentru a sfărâma oasele rămase de la masa altor dinozauri.
Ca un adevărat lup al Cretacicului, vâna în haită, și cum munca în echipă este atributul animalelor inteligente, ne putem imagina că vânătoare includea strategie și planificare.
În ciuda numelui său înșelător de inofensiv, acest dinozaur care alerga cu viteză mare, vâna în coordonare cu familia, planuia ambuscade, și putea apuca și sfâșia prada, a terorizat Țara Hațegului pe vremea când acestea erau doar niște insule.
Muzeul Național de Geologie găzduiește o reconstituire a acestui prădător în mărime naturală. Postura de alergare, privirea sălbatică și penajul conferă Balaurului bondoc o dinamică și un realism care îndeamnă vizitatorii la prudență, chiar dacă aceste viețuitoare au dispărut în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani.
