Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, se regăseşte în calendar pe 24 februarie şi este asociată cu zeul dac cu acelaşi nume, considerat patronul dragostei, al tinereţii şi al veseliei. Astfel, având rădăcini adânci în cultura românească, dar şi o simbolistică amplă, sărbătoarea de Dragobete este însoţită de mai multe tradiţii menite să celebreze dragostea autentică, autohtonă, în manieră originală, pur românească.
Culesul primelor flori. În dimineaţa zilei de Dragobete, fetele şi flăcăii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, se adunau în centrul satului şi porneau împreună spre pădure, de unde culegeau primele flori ale primăverii. Se spune că toţi cei ce respectau această tradiţie, erau feriţi de boli şi de necazuri pe tot parcursul anului.
Zăpada zânelor. Tot în dimineaţa zilei de Dragobete, fetele necăsătorite, adunau ultimele rămăşite de zăpadă pe care le găseau, şi le topeau, obţinând astfel “apa zânelor”, o licoare care se considera că are proprietăţi miraculoase: dacă se spălau pe faţă cu această apă, deveneau mai frumoase şi mai atrăgătoare, crescându-le astfel şansele de a-şi găsi jumătatea.
Plânsul interzis. Se spune că, în ziua de Dragobete, este interzis să plângi, întrucât lacrimile care curg în această zi sunt dătătoare de supărări şi necazuri.
Animalele nu se sacrifică. De Dragobete, gospodarii localităţilor nu sacrificau animale domestice, considerând această acţiune drept una nefertilă. Ei considerau că în această zi, animalele îşi găseau perechea, lucru care ar fi determinat rodnicia gospodăria, însă dacă le-ar fi sacrificat, asta ar fi dus la sărăcie şi neproductivitate.
Foto: Unsplash
