Știm deja că obezitatea crește riscul pentru diabet, boli de inimă și atac cerebral. Un nou studiu desfăşurat pe adolescenţi arată că obezitatea afectează de asemenea și rinichii.
Au fost examinaţi 242 de adolescenţi obezi şi s-a descoperit că 17% dintre aceştia secretă o proteină în urină, albumina – condiţie numită albuminurie. Această descoperire este semnul unei afectări renale în stadiu incipient.
10% dintre participanții la studiu au avut de asemenea afectată rata de filtrare glomerulară, adică felul în care rinichii filtrează sângele de substanţe nefolositoare.
Dacă această rată este scăzută, înseamnă că funcţia renală se pierde treptat, iar dacă este crescută, înseamnă că rinichii lucrează în exces, filtrând mai mult lichid decât este necesar, în final apărând pierderea de proteine din organism.
Studiul demonstrează că disfuncția renală apare încă din copilărie la adolescenții obezi, complicându-se cu hipertensiune arterială sau diabet.
Mamele nu apreciază întotdeauna corect greutatea copiilor lor, ceea ce are implicații importante pentru sănătatea acestora în viitor.
Un studiu efectuat de către pediatrii din Maryland, Statele Unite, care a implicat 281 de mame cu copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, a demonstrat că 70% dintre acestea nu realizează atunci când copilul lor este supraponderal. Mai mult, peste 80% din mamele cu copii supraponderali s-au declarat satisfăcute de greutatea copilului lor, considerând că dacă este mai gras este un semn bun. Astfel, copiii sunt încurajați să mănânce mai mult deși în realitate ei nu au nevoie.
Excesul de greutate dobândit la vârste mici crește riscul pentru obezitate în adolescență și stă la baza multor altor probleme de sănătate ale adultului.