Oana Popa, una dintre primele voci de pe frecvențele Europa FM, revine în ziua în care împlinim 18 ani pentru a povesti cum dă naștere unor emoții frumoase pentru cei mici și cum caută să-i desprindă de gadgeturi și să-i determine să petreacă mai mult timp afară, printre copii, învățând lucruri noi prin joacă.
”Școala de joacă este un proiect care a luat ființă în anul 2013 din nevoia de a da mai departe copilăria și de a spune oamenilor mari că joaca este cea mai bună formă de educație. Scoala de joacă este despre copiii care au nevoie de atenție și de joacă. De la ei vin cele mai deștepte propuneri de a merge mai departe”, spune Oana Popa.
Unul dintre proiectele speciale la care lucrează în această perioadă este Ziua Universală a Iei pentru Copii.
”Aceasta idee s-a născut cu formarea în social media a comunității La Blouse Roumaine. Nu este o inițiavă legislativă, este o inițiativă a oamenilor. Așa s-a format această comunitate. In primul an, au fost 25.000 de oameni din 50 de țări care au sărbătorit această zi în toate colțurile lumii. Iar 26 de țări au preluat evenimentul și l-au replicat în țara lor.
De ce pe 24 iunie? Pentru că în această zi celebrăm Sânzienele sau Drăgaica, cum se spune în sud, și este o sărbătoare solstițiară, iar în calendarul religios este Sf. Ioan de vară. Acest eveniment, pentru Școala de Joacă, este o ocazie de a aduce oamenii împreună, de a arăta ce-i mai frumos, de a introduce copiii în povestea identității lor”, explică Oana Popa.