Confidenţialitate

Oana Pellea La Radio cu Andreea Esca – VIDEO

Actriţa Oana Pellea vorbeşte în emisiunea La Radio cu Andreea Esca despre o carieră bogată şi încercările prin care a trecut în cei 54 de ani pe care i-a împlinit pe 29 ianuarie anul acesta.

Aniversarea a prins-o pe Oana Pellea pe scenă, jucând în spectacolul “Efectul Razelor Gamma asupra Crăiţelor Lunatice”, de Paul Zindel, regizat de Mariana Cămărăşan, unde interpretează rolul unei mame. Aceasta a interpretat acelaşi rol şi în urmă cu 39 de ani.

Oana Pellea are la activ peste 40 de roluri în teatru, dintre care Maşa din “Trei surori”, de A.P. Cehov, Lucius din “Iulius Cezar”, de William Shakespeare, şi Catarina din “Îmblânzirea scorpiei”, în regia lui Mihai Măniuţiu. Cariera sa include şi roluri în filmue precum “Children of Men”, producţia britanică “I Really Hate My Job”, “Fire and Ice” şi în “Stare de fapt”, regizat de Stere Gulea.