Jurnalista Oana Osman, de la site-ul profit.ro, spune că în cazul unui deficit din ce în ce mai mare, Guvernului îi va fi din ce în ce mai greu să se împrumute.
“A finanța un necesar care acum se majorează cu peste 8% din PIB va fi foarte dificil.
Statul se împrumută în condiții de cost mult mai proaste decât o făcea anul trecut.
La multe emisiuni de titluri de stat, chiar și pe piața internă, nu a avut cerere din partea băncilor la un nivel al dobânzilor acceptabil.
S-au mai redresat în ultima perioadă și au reușit să împrumute, dar cu dobânzi în creștere”, spune Oana Osman.
Reamintim, ieri, Ministerul Finanțelor a prezentat execuția bugetară. România a avut un deficit bugetar de 18 miliarde de lei în primele trei luni ale anului. Suma reprezintă 1,7% din PIB.
Astfel, veniturile au fost de 72 de miliarde de lei, la cheltuieli de 90 de miliarde de lei.
Criza coronavirusului a influențat puternic pierderile din luna martie, ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgență.