Confidenţialitate

Oana Giurgiu: “Mi se pare firesc să nu fac un film trist despre niște oameni veseli”

Documentarul Aliyah Dada, despre emigrația evreilor români în Israel, a intrat vineri pe ecrane.

Proiectat în primă instanță la festivalul de film documentar Astra, din Sibiu, documentariul Aliyah DaDa a intrat vineri în programul normal al cinematografelor.

Lungmetrajul are ca principală temă o parte din istoria evreilor români: emigrarea în Israel.

Oana Giurgiu a spus, la VideoRadio, că filmul se adresează în primul rînd tinerilor – atît celor din România, cît și descendenților primilor coloniști (AUDIO).

Filmul abordează însă și alte subiecte delicate, cum ar fi apropierea României de Germania nazistă, persecuţia evreilor, Pogromul de la Iaşi, implicarea lor în construcţia Partidului Comunist sau înţelegerile economice secrete din perioada comunistă dintre România şi Israel.

În prima săptămînă de la lansare, filmul va putea fi vizionat în Bucureşti, la Cinema Elvira Popescu, Cinema Studio şi Cinemateca Union.

Pînă la sfârşitul lui aprilie, Aliyah DaDa urmează să aibă proiecţii în peste zece oraşe din ţară.