La cei 14 ani ai săi, Radu Eduard Mastalier a devenit primul elev de la Colegiul German Goethe care obține media 10 la Evaluarea Națională. El este unul dintre puținii elevi ai colegiului care reușește să ia un 10 perfect inclusiv la limba germană, deși nu este limba lui nativă. Mama lui este scenografă și arhitectă, iar tatăl doctor. Mai are o soră, cu patru ani mai tânără, iar în familia lor performanța a fost mereu încurajată.
Este ușor de observat acest lucru când vine vorba de performanțele școlare ale copiilor sau de activitățile lor din afara orelor de program.
Radu Eduard Mastalier a aflat că are media 10 din fața ecranului calculatorului, iar în scurt timp telefonul a început să-i sune fără încetare, pentru a fi feleicitat de colegi și prieteni pentru că este singurul elev de la Colegiul German Goethe cu media 10 la Evaluarea Națională 2019. După cum a descoperit ulterior, este și primul elev care are 10 la acest examn din istoria instituției. Cel puțin așa i-au relarat profesorii care l-au felicitat pentru modul în care a încheiat ciclul gimnazial. Nu este sigur încă dacă va face și liceul la Colegiul German Goethe sau va alege o altă instituție de învățământ, însă e sigur de pe acum că vrea să urmeze medicina, pentru a călca pe urmele tatălui.
”A fost foarte important în clasa aVIII-a să am un program riguros și să mă țin de el”, își explică Radu Eduard Mastalier rezultatul de la Evaluarea Națională.