Confidenţialitate

Oameni de milioane: Ion Stanciu, unul dintre puținii meșteri de cimpoaie pe care îi mai are România – AUDIO

În acest weekend, corespondentul Europa FM Claudia Toader ne ajută să descoperim un nou om de milioane.

A reprezentat cu cinste România la mai multe evenimente internaţionale, unde a uimit pe toată lumea cu talentul său în arta confecţionării cimpoaielor, iar acum nu-și dorește altceva decât ca tradiția să nu moară odată cu el.

Ion Stanciu, unul dintre marii artişti populari din Vrancea, e printre puținii meșteri de cimpoaie pe care îi mai are țara. Iar meșteșugul său e unic, pentru că nimeni nu mai face cimpoaie cu trofeu, cum le zice el, o invenție de-a sa, care a făcut ca faima vrânceanului să depășească demult graniţele ţării.

”Aveam doar şapte ani când am început să lucrez acest instrument, iar la 14 ani îi întreceam pe toţi meşterii”, mprturisește Ion Stanciu.

Bătrânul meșter din Nistorești vrea să reînvie o tradiție veche pentru că, spune el, dacă dispare tradiția, dispărem și noi ca nație.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.