Confidenţialitate

Oameni de milioane: Dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei – VIDEO

În România, bolile cardiovasculare rămîn principala cauză de deces. Pentru supraviețuitori, viața după un infarct nu mai e la fel. Cei care luptă să salveze viața celor care trec prin asemenea experiențe adună povești din care fiecare dintre noi putem învăța forte multe.

Tocmai de aceea, omul de milioane cu care ne întâlnim la Europa FM este doctorul Rodica Tănăsescu – președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.
Activitatea ei salvează vieți și influențează o mulțime de oameni, iar implicarea sa în campaniile de informare ale organizației pe care o conduce a adus efecte spectaculoase într-un sistem sanitar în care provocările sunt numeroase.

Interviul face parte din campania inițiată de Societatea Națională de Medicină a Familiei și Fundația pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare. Alături de omul de milioane din această săptămână vom încerca să răspundem la întrebarea: Câte vieți crezi că are inima ta?

Bolile cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate din România. Conform raportului European Heart Network, lansat în anul 2017, din cele 250.000 decese înregistrate în România, 150.000 au avut cauze cardiovasculare.

Știați că?
– În România, bolile cardiovasculare cauzează de trei ori mai multe decese decât cancerul.
– La fiecare 30 de minute un român suferă un infarct. 1 din 10 români nu supraviețuiește.
– România se află pe locul 3 în lume la decesele cauzate
– Bolile cardiovasculare sunt cauza a 3,9 milioane decese înregistrate anual, la nivel european.
– La nivelul anului 2015, în Europa erau 85 milioane de persoane diagnosticate cu boli cardiovasculare.
– În ultimii 25 de ani, numărul de persoane diagnosticate cu boli cardiovasculare a crescut la nivel European.
– În ultimii 10 ani, la nivel european, bolile cardiovasculare sunt cauza a 64 milioane de ani de viață sănătoși pierduți din cauza dizabilității (Disability – Adjusted Life Year – indicator dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, unitate de măsură pentru numărul de ani de viață sănătoși pierduți din cauza sănătății precare sau a dizabilității).

Categoria bolilor cardiovasculare (BCV) include mai multe afecțiuni ale inimii și ale vaselor de sânge:

boli coronariene – boli ale vaselor de sânge care irigă mușchiul cardiac (angină, infarct miocardic);
boli cerebrovasculare – boli ale vaselor de sânge care irigă creierul;
boli arteriale periferice – boli ale vaselor de sânge care irigă brațele și picioarele;
boli cardiace reumatismale – boli care implică deteriorarea mușchiului inimii și a valvelor;
boli cardiace congenitale – malformații ale structurii inimii existente încă de la naștere;
tromboze venoase profunde și embolie pulmonară – cheaguri de sânge în venele picioarelor