De luni, la TVR1 veți putea urmări timp de trei luni o serie de 12 episoade ale unui documentar special, în care luăm contact cu oameni despre care puțini știu că mai există.
Dite Dinesz, omul din spatele proiectului „Izolaţi în România”, vorbește la Europa FM despre cum a pornit în căutarea comunităților izolate din România și modul de viață al celor care trăiesc la distanță de lumea modernă. Anul trecut, echipa postului public a revenit, după 10 ani, în locurile izolate pentru a putea face o comparație a modului în care s-au dezvoltat.
Dite Dinesz, de la TVR Timișoara, a urcat de trei ori în cătunele în care nu există medic, cimitir, preot, şcoală. Prima dată în 2006, când a filmat pentru Campania „Izolaţi în România” şi a descoperit Prisecina, Cracul Mare, Cracul Teiului şi Dobraia.
A doua oară, în 2011, când, după Campania „Fii pelerin!”, s-au strâns 2 tone de alimente, care au fost urcate în munte cu 40 de cai. Şi ultimă dată în 2014, la alegerile prezidenţiale, când a filmat cum s-au strâns cele 86 de voturi din Ineleț. În 2016 a revenit în locurile izolate din Alba, Maramureș, Caraș-Severin, Bistrișa-Năsăud, Tulcea ,Vrancea, Buzău, Neamț, Mehedinși și Suceava.
Omul de milioane Dite Dinesz își spune povestea la Europa FM chiar de Paște, o zi specială pentru minunile care se pot petrece în viața fiecăruia dintre noi și pe care le putem provoca, uneori atât de simplu, pentru alții.
Câteva dintre cadrele surprinse de Dite Dinesz și operatorul Marius Danci în zonele izolate ale României le puteți vedea, în premieră, în interviul video.
Seria Izolaţi în România are 12 episoade a câte 25 minute, filmate în fiecare lună a anului trecut, şi va putea fi urmărită lunea, de la ora 22.30, la TVR 1 şi online pe TVR+.