Confidenţialitate


Oameni de Milioane: Alina Pătrăhău și ”Dăruiește Aripi” – Cetățeanul European al Anului 2020 | VIDEO


Oameni de Milioane: Alina Pătrăhău și ”Dăruiește Aripi” – Cetățeanul European al Anului 2020 | VIDEO

Premiul „Cetățeanul European al Anului 2020”, oferit de Parlamentul European, a fost câștigat de o asociație din România. Asociația „Dăruiește Aripi“, care ajută copii bolnavi de cancer să aibă parte de tratament, a fost desemnată „Cetățeanul European al anului 2020”.

Vestea a venit în luna aprilie a acestui an, însă a trecut aproape neobservată în România. Laudele, aprecierile și încurajările au venit mai mult din afară.

Așa că azi vă invităm să cunoaștem omul de milioane aflat în spatele titlului de „Cetățeanul European al Anului 2020”.

„Dăruiește Aripi“ a fost pusă pe picioare de Alina Pătrăhău. Acum 11 ani a început să ajute ca voluntar copiii bolnavi de cancer. Cu timpul, și-a dat seama că este nevoie să își unească forțele cu alți oameni inimoși. Așa a apărut fundația care a creat singurul Registru Național al Cancerelor la Copii.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…