Sute de zboruri au fost anulate de compania aeriană Air France, transmite AFP. Piloţii, personalul de pe avione şi cel de la sol solicită o majorare salarială de 6%. Sunt deja în a cincea zi de grevă.
Atât zborurile interne, cât și cele externe sunt afectate de protest. Un sfert din cursele pe distanțe lungi sunt anulate.
În aceiași situație se află o treime din zborurile pe distanţe medii, din şi către Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, precum şi 30% din cursele aeriene pe distanţe scurte din şi către Aeroportul Orly din Paris şi alte regiuni franceze.
Conducere estimează că la grevă au luat parte 34% din piloţi, 26% din personalul de pe avioane şi 19% din personalul de la sol.
Salariile angajaţilor Air France sunt îngheţate din 2011.
Sindicatele sunt nemulţumite de politica salarială a companiei având în vedere rezultatele solide înregistrate anul trecut de Air France.
Mangementul companiei aeriene franceze a propus o majorare cu 1% anul acesta. Sindicatele au respins această propunere și au avertizat că vor urma mai multe greve în următoarea perioadă.
25 de milioane de euro pe zi sunt costurile grevei, iar Air France arată într-un comunicat că acești bani ar fi trebuit investiți în achiziţionarea de noi avioane şi crearea de locuri de muncă.
Mişcarea de protest a angajaţilor de la Air France coincide cu o grevă mai amplă a angajaţilor de la compania naţională de căi ferate (SNCF). Așadar, o mare parte a rețelei de transport este afectată în Franța.
Este cea mai importantă provocare cu care se confruntă preşedintele Emmanuel Macron de al venirea sa la putere în luna mai 2017.