O tentativă de jaf s-a înregistrat, vineri, la o agenţie bancară din sectorul 2 al Capitalei, poliţiştii efectuând cercetări pentru identificarea suspectului, care a fugit.
“Angajaţii unei instituţii bancare de pe raza sectorului 2 au sesizat faptul că în incinta sucursalei a intrat un bărbat care le-a solicitat angajaţilor banii din casierie, având asupra sa un obiect ce părea înţepător. Unul dintre angajaţi a intervenit şi l-a împins spre ieşire, bărbatul fugind”, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Conform aceleiaşi surse, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului şi nu s-au sustras valori.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tentativă de tâlhărie şi efectuează cercetări pentru identificarea suspectului.