După o campanie desfăşurată pe Facebook care a strâns peste 200.000 de susţinători, franţuzoaica Melanie Segard, în vârstă de 21 de ani, care suferă de sindromul Down, a reuşit să-şi îndeplinească visul de a prezenta vremea în cadrul unei emisiuni.
Marţi seară, Melanie Segard a fost crainicul segmentului de meteo pe postul naţional de televiziune francez France 2.
“Sunt diferită, dar vreau să arăt tuturor că pot să fac multe lucruri”, a spus Melanie Segard.
“Melanie nu poate citi sau scrie. Scopul nostru este să o facem să se simtă integrată, parte din grup”, a spus Nathalie Rihouet, şefă a serviciului meteorologic al Televiziunilor Franceze.